Telenovela „Copos vinde Rapidul” continuă. Negocierile dintre Copos și Lutz Stache s-au încheiat nefericit pentru clubul din Giulești, însă patronul Rapidului pare să nu fi renunțat la ideea de a vinde clubul. Copos a mers la avocata lui Stache și i-a transmis că vrea să reia negocierie imediat după sărbători pentru a stabili un buget și pentru a plăti datoriile.
Pasul făcut de omul cu bani de la Rapid nu este întâmplător. Din cauza datoriilor, „alb-vișinii” sunt din nou în pericol de a nu primi licența pentru sezonul următor. Și cum Copos i-a promis lui Nae Manea că nu va vinde niciun jucător, s-a reorientat spre Stache pentru a face rost de bani.
„Numai printr-o minune vom primi licența în luna februarie. Am preluat clubul cu datorii care nu pot fi acoperite. Nu suntem încă salvați pentru că în 2008 s-au făcut cheltuieli foarte mari, care vin peste noi”, a spus George Copos pentru gsptv. Se pare că minunea așteptată de finanțatorul Rapidului vine din Germania.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER